Compromisul Conformismul şi Curajul de a fi Altfel

Să iei o poziţie

Anticul fabulist grec Esop ne oferă o povestire interesantă în care explică cum au ajuns să locuiască în întuneric liliecii. A fost un război între fiarele câmpului şi păsări, iar când câştigau păsările războiul, liliacul zbura în jur şi spunea: "Sunt pasăre. Uitaţi-vă la mine cum zbor! Sunt pasăre!" Dar mai târziu, fiarele au început să câştige, aşa că liliacul s-a lăsat la pământ şi a zis: "Sunt animal. Uitaţi-vă cum mă târăsc! Sunt animal!" Curând, atât păsărilor cât şi fiarelor le-a fost silă de liliacul care încerca să fie de fiecare parte a beligeranţilor. Împreună au izgonit acest fel de vieţuitoare să locuiască în peşteri şi să iasă doar la întuneric. În dorinţa de a-i face pe toţi fericiţi, în cele din urmă nu a reuşit să facă pe nimeni fericit.

Toată lumea, asemenea acestui liliac, tânjeşte să fie acceptată. Dar creştinului consacrat îi este cu neputinţă să fie acceptat atât de lume cât şi de Tatăl nostru din ceruri. Domnul Isus a declarat: "Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni" (Luca 16:13). Iar Iacob a declarat: "Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu" (Iacov 4:4). Astfel, conform Cuvântului lui Dumnezeu, niciun credincios nu se poate bucura de acceptarea lumii şi de toate plăcerile ei păcătoase în timp ce simultan se bucură de pace şi asigurarea care vin dintr-o legătură mântuitoare cu Domnul Isus. "Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiţi?" (Amos 3:3).

Dar tristul adevăr este că milioane de oameni din toată lumea care mărturisesc a fi creştini caută o cale de compromis confortabil între convingerile lor şi lumea rea în care trăim. Mă simt teribil în această problemă deoarece şi eu mă lupt cu influenţa perfidă şi totuşi treptată a compromisului şi conformismului în propria mea umblare cu Domnul. Ne aflăm într-o presiune neabătută de a ne conforma lumii. Cel rău se oferă permanent să ne negocieze valorile şi principiile. Rareori se foloseşte de vreun asalt frontal şi deschis, ci preferă să uzeze eroziunea internă în care, puţin câte puţin, suntem sub presiunea de a ne compromite credinţa în părţi mici.

Să faci compromisuri cu cel rău aduce moarte spiritului şi întotdeauna nu aduce vreo satisfacţie de durată. Domnul nostru ne-a spus că nu ne putem afla la mijloc. "Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea" (Matei 12:30). Şi aşa cum spun chinezii: "Nu poţi traversa râul cu câte un picior într-o altă barcă." În realitate, este imposibil să faci compromis cu cel rău, deoarece orice încercare de a face compromis cu Satana va duce în cele din urmă la o capitulare totală. Doar printr-o dependenţă permanentă de Dumnezeu şi printr-o vigilenţă personală putem evita tentaculele acestui monstru.

Compromisul bun şi compromisul rău

Ei bine, compromisul nu este un cuvânt murdar. De multe ori, reprezintă un principiu minunat care ajută la păstrarea păcii şi unirii în cadrul relaţiilor. Compromisul într-o căsnicie încurajează liniştea căminului. În zilele reci de iarnă, mie îmi place să fixez termostatul la 23 de grade, dar soţia mea Karen preferă să facă economie şi îl fixează la 20 de grade. Aşa că facem un compromis şi îl fixăm la 22 de grade ca să ne înţelegem. Acest fel de compromis în probleme "neesenţiale" arată un spirit blând şi umilit. Dar atunci când credincioşii încep să compromită elemente din adevăr, sacrificând principiile morale din Biblie, de dragul realizării păcii, aceasta devine fatal cu consecinţe veşnice. În cuvintele lui Martin Luther: "Pacea, dacă este cu putinţă, adevărul, cu orice preţ." Scopul primordial al lui Satana cu privire la credincioşi este să reducă, încetul cu încetul, decizia ta şi să te facă să renunţi, puţin aici, puţin acolo, până ce înainte ca să-ţi dai seama ce se întâmplă, convingerile tale să fie deja înlocuite cu etica lui şi să-şi atingă astfel ţinta.

Chiar şi într-o scurtă carte ca aceasta, este ispititor să lansezi un "Blitzkrieg" (război fulger) moral în care să ţinteşti multiplele domenii în care biserica face compromisuri. Aş putea cita o listă de standarde creştine care au fost sacrificate pe altarul compromisului pentru a câştiga acceptare din partea lumii. Aş putea scrie despre căile periculoase ale muzicii lumeşti şi despre stilurile "contemporane" de închinare, despre materialismul necenzurat şi datoria ce urmează din el despre alimentaţia şi obiceiurile de sănătate din "Babilon", despre podoabe şi îmbrăcămintea ostentativă, potopul de distracţii populare care ameţesc mintea celor ce se numesc credincioşi. Aş putea chiar aminti cea mai periculoasă din toate ideile de conformism: ideea spălăcită în esenţă prin care creştinii nu mai sunt chemaţi deloc să-şi ia crucea şi să se jertfească. Fiecare dintre aceste compromisuri a neutralizat pacea din inima credincioşilor, a diluat puterea evangheliei şi a redus creşterea bisericii.

Dar vai, spaţiul limitat nu-mi permite să desfăşor fiecare dintre aceste probleme în detaliu. Aşa că, vă voi atrage atenţia spre principiile mai largi care duc la compromis şi conformism şi cum ne putem împotrivi ispitei de a nu cădea la pact cu cel rău.

Se potriveşte la orice mărime

Recent am cumpărat o şapcă de baseball din magazinul unui aeroport. Nu este locul cel mai ieftin să-ţi faci cumpărăturile, dar am uitat să mi-o iau pe a mea. (O şapcă de baseball este o necesitate pentru capul meu chel în avion!) Pe toate şepcile de baseball de pe raft scria: "Se potriveşte la orice mărime." M-am îndoit că acest sistem de mărime universală se va potrivi capului meu extrem de mare, dar spre uimirea mea, s-a potrivit! Erau proiectate să se potrivească pentru orice cap!

Am descoperit că cei mai mulţi credincioşi îşi doresc un sistem religios care să se potrivească destul de confortabil cu păcatele lor. Dar o viaţă păcătoasă a unui om decăzut nu este o legătură "ce se potriveşte la orice mărime" cu Dumnezeu. Oare Dumnezeu Îşi va conforma voia să se potrivească cu dorinţele noastre sau oare evanghelia ne va transforma viaţa ca să se potrivească voiei lui Dumnezeu? Ap.Pavel ne dă răspunsul: "Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită" (Romani 12:2). Nu trebuie să ne potrivim ci să ne transformăm sau "prefacem".

Nu faceţi compromis cu păcatul

Istoria lui Iosif ne oferă un exemplu grăitor despre cum putem evita cu succes să ne compromitem convingerile. În timp ce căpitanul egiptean Potifar era plecat cu treburi, nevasta lui a încercat să-l seducă pe Iosif, slujitorul lui cel mai de încredere. Probabil că Iosif a fost ispitit să se gândească la beneficiile acelei legături interzise: poate că ar fi câştigat un salariu mai mare cu mai puţină muncă şi s-ar fi bucurat de mai mult prestigiu în casă, având de partea lui o amantă pe care să o manipuleze. Şi în final, s-ar părea că n-ar mai fi stat la închisoare pentru că i-a refuzat avansurile.

Astfel probabil că a fost o ispită puternică pentru un tânăr sănătos şi necăsătorit să-şi compromită principiile pentru putere şi plăcere. Şi totuşi cu toate şoaptele celui rău, Iosif ştia că era greşit ceea ce i se propunea şi a refuzat chiar să se gândească la fapta rea. "Măcar că ea vorbea în toate zilele lui Iosif, el n-a voit să asculte şi să se culce şi să se împreune cu ea" (Geneza 39:10, trad. NKJV). Dacă nu aţi observat, Iosif nu numai că a refuzat să comită adulter, dar s-a ţinut şi departe de ispită.

Când un avion supersonic îşi porneşte motoarele la turaţie maximă, echipajul de la sol ştie că trebuie să stea cât mai departe de zgomotul acelor turbine puternice. Câţiva muncitori curioşi, dar neglijenţi au tot întârziat lângă gura uneia din aceste motoare mari şi practic au fost aspiraţi şi aruncaţi pe asfalt. Este adevărat şi că dacă faci compromis lângă limite interzise, vârtejul de moarte al păcatului te va aspira înăuntru asemenea unui uragan de gradul cinci.

Când eşti ispitit de cineva sau de ceva să-ţi compromiţi convingerile, pleacă cât poţi de departe de marginea răului. Nu îngădui păcatului să lucreze asupra ta, slăbindu-ţi decizia. Eva s-a plimbat mult prea aproape de pomul interzis şi apoi a stat să asculte argumentele Satanei. De îndată ce a văzut acel copac şi l-a auzit pe şarpe punând la îndoială adevărul lui Dumnezeu, ar fi trebuit să alerge la adăpost. Cuvântul lui Dumnezeu ne porunceşte să fugim de ispită (1 Timotei 6:11).

Doar puţin

Nu este prea popular astăzi să vorbeşti împotriva păcatului, mai ales împotriva acelor păcate care sunt general acceptate de biserică. Cei care se ridică să vorbească se pot trezi că sunt etichetaţi drept oameni care nu fac compromisuri sau sunt legalişti. Ştiu asta, deoarece mi s-a întâmplat de multe ori. Dau doar un mic exemplu. Cu o ocazie, am luat parte la masa unei nunţi creştine unde cineva a turnat şampanie în paharul de la locul meu deşi eu nu cerusem. Puţin surprins, am protestat politicos zicând: "Nu, mulţumesc. Eu nu beau."

Gazda m-a asigurat: "Şampania aceasta are doar 8% alcool. Nu o să te îmbeţi din ea!"

"Dar eu nu beau alcool deloc!" am afirmat. Evident supărată, gazda mi-a răspuns: "Nu facem decât să sărbătorim o tradiţie de nuntă! Nu vrei să le faci cele mai bune urări miresei şi mirelui?" Mi-a sugerat măcar să-mi pun paharul la buze şi să mă prefac că beau. Era de parcă diavolul însuşi mi-ar fi zis: "La urma urmelor, toată lumea bea!"

"Nu ţii la ei?" "Fă-o doar de data asta!" "Nu fi fanatic!" Aceste sugestii familiare ades preced un compromis. Dar trebuie să zicem NU. "...şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele" (Romani 13:14). Dorind să evit chiar aparenţa răului, am refuzat chiar să ţin un pahar de alcool în mână (1 Tesaloniceni 5:22).

Un alt cuvânt familiar al acelora care susţin compromisul cu lumea este "moderaţie." Nu pot să număr de câte ori am fost abordat şi mi s-a spus că trebuie să fiu "mai moderat." Dar când judecăm cu atenţie, definiţia pe care o dau ei moderaţiei de obicei este să ne conformăm standardele creştine valorilor lumeşti. Sună cam aşa: "Este OK să-ţi duci familia la un fotbal în Sabat din când în când. Trebuie să avem moderaţie!" Cu alte cuvinte, ei ne recomandă să ne moderăm sfinţenia cu puţin păcat. S-ar părea că pentru ei, să fii asemenea lui Hristos înseamnă să fii nemoderat.

Compromis plin de îngăduinţă?

Un alt argument cunoscut folosit pentru a compromite standardele creştine este aparent de a face mai atrăgător creştinismul lumii. Astfel au gândit unii conducători ai bisericii în zilele lui Constantin. Romanii şi grecii dintre păgâni îşi iubeau idolii. Cea de-a doua poruncă cu privire la idolatrie reprezenta o adevărată piatră de poticnire care îi împiedica pe nenumăraţi păgâni să nu îmbrăţişeze creştinismul. Gândul de a-şi strica sau distruge preţioşii idoli reprezenta o luptă extraordinară pentru aceşti păgâni credincioşi, dar totuşi superstiţioşi!

Aşa că în interesul evanghelizării, unii conducători ai bisericii au sugerat: "De ce să nu-i lăsăm să dea nume creştine eroilor şi sfinţilor lor? Iar apoi după ce vor intra în biserică, treptat îi vom educa să-şi părăsească idolii!" Dar ştiţi bine restul povestirii ... În loc ca biserica să-i convertească pe păgâni, păgânii au convertit biserica! Cam aşa merg lucrurile tipic. Ori de câte ori, biserica încearcă să compromită un standard creştin sub pretenţia de a face mai puţin dureroasă convertirea, lumea converteşte biserica făcând ca păcatul să fie mult mai plăcut.

Compromis sau luptă

Pe vremea lui Ezra şi a lui Neemia, evreii au început să rezidească templul care fusese distrus de Nebucadneţar. În Ezra 4, Biblia raportează următoarele: "Vrăjmaşii lui Iuda şi Beniamin au auzit că fiii robiei zidesc un Templu Domnului, Dumnezeului lui Israel ... şi le-au zis: 'Să zidim şi noi Dumnezeul vostru, şi-I aducem jertfe." Dar evreii ştiau că aceste naţiuni vecine contopiseră închinarea la adevăratul Dumnezeu cu zeii păgâni asirieni.

Cum le-au răspuns israeliţii? Ei "le-au răspuns: 'Nu se cuvine să zidiţi împreună cu noi Casa Dumnezeului nostru; ci noi singuri o vom zidi Domnului, Dumnezeului lui Israel." Ei au făcut alegerea cea bună, refuzând să îngăduie vreo influenţă păgână neconvertită să definească în ce mod să-şi zidească ei templul cel sfânt al Domnului. Dar urmăriţi asta: "Atunci oamenii ţării," adică exact aceia care se oferiseră să-i ajute, "au muiat inima poporului ... ca să-i zădărnicească lucrarea." Subit, vecinii lor ce le ofereau pacea şi-au dat arama pe faţă şi au devenit duşmanii care îi hărţuiau.

Să nu pierdeţi acest adevăr important! Dacă staţi de partea dreptăţii şi nu vă implicaţi în alianţe decăzute, veţi fi persecutaţi pentru asta. Mai întâi, cel rău vă va aborda cu cuvinte ca: "Hai să colaborăm. Să ne iubim unul pe altul. Mai lasă şi tu puţin din convingerile tale; mai lăsăm puţin şi noi dintr-ale noastre şi apoi ne unim. La urma urmelor, unirea este atât de importantă!" Dacă nu veţi cădea în această capcană şi veţi rămâne tari la adevăr, ei vor ajunge cei mai mari vrăjmaşi ai dvs., ceea ce ne spune ce se afla în inima lor de la început!

Aceasta este o lecţie vital de importantă cum ne îndreptăm spre ultimile zile, deoarece în final toate religiile lumii vor face concesii ca să formeze o coalţie religioasă care în cele din urmă să împună închinarea la fiară. Dacă de acum ne formăm un model de a ne jertfi convingerile pentru iluzia păcii, pregătim practic calea pentru închinarea la fiară. "Acei care au cedat pas cu pas la cerinţele lumeşti şi s-au conformat obiceiurilor lumeşti, atunci vor ceda puterilor viitoare, mai degrabă decât să se supună batjocurii, insultelor, ameninţării cu închisoarea şi morţii" (Profeţi şi Regi, p. 188).

Teama de a nu supăra

Aţi auzit vorbindu-se de pastorul care nu vroia să-şi supere membrii cu bună stare din biserica lui? El le-a spus cam aşa: "Dragi fraţi, dacă nu vă gândiţi să vă pocăiţi, într-o oarecare măsură, şi să vă schimbaţi puţin, aşa cât se poate, probabil că, şi regret să o spun, veţi fi întrucâtva osândiţi." În realitate, un mare procent de compromis şi conformism îşi face locul în viaţa noastră pentru că nimeni nu vrea să supere pe nimeni. Suntem instruiţi din primii ani să fim politicoşi şi atenţi--să răspundem cererilor oamenilor şi să nu facem nimic care să supere pe cineva. Dar Domnul Isus ne-a învăţat că nu este cu putinţă să predicăm evanghelia fără să nu supărăm pe cineva(Galateni 5:11).

Să presupunem că vă apare o pată mică de cancer de piele malign, dar dermatologul nu doreşte să vă supere, aşa că v-a spus că este ceva banal. Se poate numi el prietenul dvs.? Prin însăşi natura ei, esenţa convingătoare a evangheliei ne aduce o lumină orbitoare în inimă care să alunge nivelul de ipocrizie şi să ne expună motivele egoiste şi gândurile necurate. Într-o zi, se spune că John Wesley mergea călare pe un drum când i-a venit ideea că în ultimile trei zile, nu suferise nici cea mai mică persecuţie. Nici măcar o cărămidă sau vreun ou sau vreo insultă verbală nu-i fusese adresată de trei zile întregi. Alarmat, şi-a oprit calul şi a exclamat: "Oare am păcătuit sau am călcat vreo poruncă?"

Dându-se jos de pe cal, Wesley se aşeză pe genunchi şi începu să-L roage pe Dumnezeu să-i arate unde greşise, dacă greşise undeva. Chiar în acel moment, un tip dur de cealaltă parte a unui gard viu i-a auzit rugăciunea, s-a uitat înspre el şi l-a recunoscut pe pastorul neobişnuit. "Îl liniştesc eu pe pastorul ăsta!" zise el, apucând o cărămidă şi aruncând-o de cealaltă parte a gardului. Deşi cărămida şi-a greşit ţinta şi a căzut neputincioasă lângă Wesley, emoţionat, predicatorul a sărit în picioare bucuros, exclamând: "Slavă Domnului, totul e bine. Încă mai am prezenţa Lui!"

Apostolii au fost toţi ucişi sau întemniţaţi pentru credinţa lor deoarece solia lor supăra pe cineva. "De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi" (2 Timotei 3:12). Sunt de părere că un motiv pentru care nu vedem mai multe persecuţii ale creştinilor în America de Nord astăzi este pentru că am făcut compromisuri atât de mari cu lumea că ocara evangheliei s-a diluat nespus.

O cale dreaptă

Fluviul Cache se află printre apele cele mai şerpuite din lume. Nu este bun pentru navigaţie deoarece acoperă o distanţă doar de 56 km, practic pierzând 225 km în cotituri şi şerpuiri. Motivul pentru care fluviul devine şerpuitor este pentru că urmează calea cu cea mai mică împotrivire, acelaşi motiv pentru care creştinii ajung strâmbi. Dar calea unui creştin ar trebui să fie mai ales ca o funie strânsă decât ca o urmă şerpuitoare. Chiar înainte de moartea sa, Moise le-a spus copiilor lui Israel: "Luaţi seama dar, să faceţi aşa cum v-a poruncit DOMNUL, Dumnezeul vostru; să nu vă abateţi de la cele ce a poruncit El nici la dreapta, nici la stânga. Să urmaţi în totul calea pe care v-a poruncit DOMNUL Dumnezeul vostru, să umblaţi, ca să trăiţi şi să fiţi fericiţi" (Deuteronomul 5:32, 33).

Luca 4 raportează încercarea puternică a celui rău de a-L compromite pe Hristos. "Diavolul L-a suit pe un munte înalt, i-a arătat într-o clipă, toate împărăţiile pământului, şi I-a zis: "Ţie Îţi voi da toată stăpânirea şi slava acestor împărăţii; ... Dacă dar, Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta" (versetele 5-7). Diavolul dorea să facă un târg. Vroia ca Hristos să Se gândească la varianta de a negocia un tratat pentru a pune capăt marii controverse dintre bine şi rău. Satana vroia să lase să se înţeleagă că Isus putea să evite crucea şi să conducă lumea dacă vroia doar să Se închine lui Satana. Şi toată lumea putea să trăiască fericită până la adânci bătrâneţi.

Dar cum i-a răspuns Isus? "Înapoia Mea, Satano! Este scris: Să te închini Domnului, Dumnezeului tău, şi numai Lui să-I slujeşti" (v.8). Isus nici măcar nu S-a gândit la aşa ceva. A fost practic acelaşi răspuns pe care Hristos i l-a dat lui Petru când ucenicul I-a sugerat lui Isus să nu ajungă la cruce. Uneori, cel rău lucrează prin cei mai apropiaţi nouă, dar atunci când suntem ispitiţi să ne compromitem principiile şi convingerile creştine, trebuie să învăţăm să spunem: "Înapoia Mea, Satano! Nu voi face asta."

Compromisul L-a ucis pe Hristos

În evenimentele din jurul condamnării lui Hristos, putem vedea cum compromisul L-a răstignit în cele din urmă pe Domnul. În Ioan 18, în timp ce era întrebat de Pilat din Pont, Isus declară: "Eu pentru aceasta M-am născut ... ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu" (v.37). Răspunsul lui Pilat: "Ce este adevărul?" indică cu claritate atitudinea sa cinică şi oscilantă cu privire la adevărul absolut. În Imperiul Roman, toată lumea punea la îndoială orice. (Nu-i aşa că nici în America nu stau lucrurile altfel astăzi?) Un filosof din Roma îi încuraja pe toţi să cerceteze ambele faţete ale fiecărei probleme, sperând ca astfel să lărgească mintea cetăţenilor. Dar în cele din urmă, Augustus l-a alungat deoarece lumea sfârşea prin a considera adevărul drept ceva relativ şi slab--nimeni nu lua partea vreunui adevăr clar definit. Nimeni nu susţinea vreun punct, deoarece orice poziţie avea vreun argument raţional împotriva ei.

În cazul nostru, adevărul era foarte clar şi Pilat a recunoscut pe faţă că Isus era nevinovat. "După ce a spus aceste vorbe, a ieşit iarăşi afară la Iudei, şi le-a zis: 'Eu nu găsesc nici o vină în El' " (v. 38). Cu toate acestea, în loc de a ţine partea adevărului şi de a-L elibera pe Isus ca nevinovat, Pilat a căutat să-şi compromită convingerea pe care o avea cu privire la adevăr ca să câştige aprobarea, o purtare care ades le face rău politicienilor.

Din dorinţa de a linişti mulţimea, Pilat le spune că va porunci să-L bată pe Hristos şi apoi Îl va elibera. Dar dacă Isus este nevinovat, de ce să pună să-L bată? Răspunsul este că odată ce începi să cobori pe calea compromisului, oriunde te-ai opri, cel rău te va aştepta şi va termina drumul cu tine. Deja i-ai semnalat slăbiciunea, manifestând o bunăvoinţă de a negocia cu răul dacă preţul este corect. De acolo înainte, este ca şi cum ai încerca să te urci pe un steag din gheaţă. Odată ce începi să-ţi sacrifici convingerile, este foarte uşor să aluneci spre distrugere.

Sesizând slăbiciunea lui Pilat, Satana s-a folosit de mulţime ca să-l împingă pe conducătorul nedecis să poruncească răstignirea. Pilat a început să coboare pe drumul negocierii cu cel rău şi aici îşi dorea cel rău ca să ajungă el. Iată de ce atunci când Pilat a încercat să fie mai deştept decât cel rău, s-a înşelat amarnic. El li l-a oferit pe Baraba ca un compromis în locul lui Isus. Pilat l-a prezentat cu pompă pe ucigaşul cu sânge rece în faţa mulţimii ca un exemplu de adevărat om rău în contrast cu exemplul unui Hristos fără de păcat. Probabil că s-a gândit în sinea lui, "Ăştia vor neapărat să vadă o răstignire, aşa că am să le ofer un compromis şi evident că Îl vor alege pe Isus." N-a visat niciodată că îi vor cere să-l elibereze pe Baraba, dar exact asta i-au cerut.

În cele din urmă, micuţa concesie de compromis făcută de Pilat a ajuns la locul unde nu i-a mai stat deloc în putere. În zadar, "Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea norodului, şi a zis: "Eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră!" (Matei 27:24). Dar chiar era curat? El declarase că Mântuitorul este neprihănit, dar dăduse o sentinţă sub presiunea mulţimii.

Asemănător, când vom începe să facem compromisuri cu adevărul şi faptele noastre o vor lua razna, iar urmările vor ajunge dureroase, nici noi nu vom fi în stare să pretindem că suntem nevinovaţi. Aşa că odată ce începeţi să vă gândiţi să coborâţi pe calea compromisului, aduceţi-vă aminte de Pilat. Reţineţi că Isus a murit deoarece cineva a crezut că poate face compromis cu adevărul.

Fii curajos!

Când am urmat academia militară din New York, studenţii obişnuiau să recite rugăciunea cadetului în capelă: "Ajută-ne să alegem partea dreaptă chiar dacă e grea decât partea greşită chiar dacă e mai uşoară şi să nu ne mulţumim niciodată cu jumătate de adevăr, când se poate rosti întreg adevărul. Înzestrează-ne cu curajul care se naşte din lealitatea faţă de tot ceea ce este nobil şi demn, care dispreţuieşte compromisul cu viciul şi nedreptatea şi nu cunoaşte nicio teamă când adevărul şi dreptatea sunt în pericol." Abia dacă se mai aude acest gen de decizie nobilă. Mulţi cred că este virtuos să compromiţi adevărul în numele unirii, dar nu conform Bibliei.

Să refuzi să te supui presiunii compromisului necesită un curaj divin. Domnul i-a spus lui Iosua: "Întăreşte-te numai, şi îmbărbătează-te, lucrând cu credincioşie după toată legea pe care ţi-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta nici la stânga, ca să izbuteşti în tot ce vei face" (Iosua 1:7). Nu trebuie să ne facem griji că Dumnezeu nu ne va ierta dacă ne pocăim sincer de compromisul făcut şi ne îndreptăm. Dar atunci când păcătuim, când ne poticnim şi greşim, ne învăţăm să coborâm iarăşi pe acea cale. Dumnezeu vă poate da o inimă nouă, dar să nu credeţi că puteţi continua să faceţi compromisuri şi nu veţi culege roadele. Un compromis continuu vă poate şterge conştiinţa până ce ajunge să se conformeze lumii.

Nu urmări să fii ca toţi ceilalţi

Când vine vorba să compromiteţi Cuvântul lui Dumnezeu, să nu aveţi o minte deschisă. Veţi fi numit un extremist conservator pentru că nu acceptaţi standardele lumii. Dar nu vă lăsaţi intimidat când veţi fi acuzat că aveţi "mintea încuiată". Este bine să fie încuiată când este vorba de poruncile lui Dumnezeu. Am o soţie cu care am făcut un legământ: Nu am mintea deschisă la nimic altceva care ar putea să distrugă această promisiune. Cel rău lucrează în biserică în ultimile zile, predicând o solie de unire prin compromis. Încetul cu încetul, ne aduce la calm deciziile, încurajându-ne să facem mici concesii şi compromisuri astfel ca atunci când va veni încercarea cea mare, să ne aibă acolo unde îşi doreşte el.

Citiţi Daniel 3 şi urmăriţi cum l-aş parafraza eu. Nebucadneţar le-a zis lui Şadrac, Meşac şi Abednego: "Deci, voi nu v-aţi închinat? Ştiţi ce vreau să vă spun? Nu vreau să vă pierd, că faceţi treabă bună! Vă mai dau o şansă şi am să pun orchestra să mai cânte o dată. Poate că aţi vrut alt cântec? Dar când veţi auzi sunetul, trebuie să vă închinaţi!" Dar cei trei tineri evrei i-au zis împăratul cu hotărâre că nu trebuie să-şi piardă timpul cu ei. "Noi n-avem nevoie să-ţi răspundem la cele de mai sus. Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, şi nici nu ne vom închina chipului de aur, pe care l-ai înălţat!" (Daniel 3:16-18). Ei nu s-au tocmit, chiar când cel rău a încercat să-i atragă.

Cel rău ar prefera să mori după ce n-ai ascultat decât să mori ca un martir şi să fii un exemplu de biruinţă. Dar dacă vei muri în lumea aceasta înălţând Cuvântul, vei avea viaţa viitoare. Aşa că astăzi, trebuie să fim credincioşi în cele mai mici lucruri. S-ar putea să nu credem că cele mai mici încercări pe care le trăim acum reprezintă o problemă de viaţă şi de moarte, dar dacă nu putem învăţa aritmetica cu bănuţii, nu o vom înţelege nici cu bancnotele. Dacă acum facem compromisuri şi ne conformăm în lucrurile mici fără nicio ameninţare de moarte care să atârne deasupra capului nostru, ce vom face oare când vom fi ameninţaţi cu închisoarea sau moartea?

Stai tare!

Când copiii lui Israel au ajuns la malul Mării Roşii şi stăpânii lor egipteni alergau iute după ei ca să-i prindă şi să-i înrobească din nou, situaţia părea întunecată. Dar Moise a spus poporului: "Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc, şi veţi vedea izbăvirea, pe carev-o va da DOMNUL în ziua aceasta" (Exodul 14:13). Odată ce ştim că ceva este drept şi după Cuvântul lui Dumnezeu, avem răspunderea să stăm de partea dreptăţii. Dumnezeu va face lucruri mari pentru aceia care vor sta de partea Lui. El caută oameni care să aibă încredere în El.

"Căci DOMNUL Îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui" (2 Cronici 16:9). Când vei sta ferm de partea adevărului, viaţa ta va fi o mărturie de salvare pentru familia ta, pentru prietenii tăi, pentru vecinii tăi şi chiar pentru îngeri. Dumnezeu Se va uita în jos din ceruri şi va zice: "Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău." (Vezi Iov 1:8.)

Dar Domnul Hristos nu ne-a lăsat să stăm singuri. El ne oferă propria Lui armură ca să ne protejeze. "Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. ... De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul" (Efeseni 6:11, 13). Reţineţi că poziţia corectă a acelora care poartă armura lui Dumnezeu este să stea în picioare, să stea tari!

William Jennings Bryan a declarat: "Să nu vă fie niciodată teamă să staţi de partea unei minorităţi care are dreptate, pentru că minoritatea care are dreptate va fi într-o bună zi majoritate. Să vă fie teamă întotdeauna să staţi alături de majoritatea care nu are dreptate, deoarece majoritatea care nu are dreptate va fi într-o bună zi minoritate." Ellen White, unul din autorii creştini preferaţi ai mei, a remarcat următoarele: "Cea mai mare nevoie a lumii este nevoia de oameni--oameni care să nu se lase cumpăraţi sau vânduţi, oameni care în adâncul sufletului sunt sinceri şi cinstiţi, oameni cărora să nu le fie teamă să spună păcatului pe nume, oameni a căror conştiinţă să fie îndreptată spre datorie ca acul busolei, oameni care să stea de partea dreptăţii, chiar dacă ar cădea cerul" (Educaţie, p. 57).

La Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă, inclusiv să duci o viaţă fără compromisuri şi conformism faţă de lume. Decide-te acum prin puterea Lui să stai tare de parte Stâncii şi să te împotriveşti valului de compromis care îi duc pe copiii lui Dumnezeu departe de ţărmurile mântuirii. Şi să reţineţi întotdeauna că atunci când staţi tare de partea dreptăţii, nu staţi singuri. Domnul Isus Se află alături de dvs.