Lesson 12Lumea noastră a fost creată la început cu un echilibru desăvârşit în natură. Omul, animalele şi plantele trăiau într-o armonie desăvârşită. Dar odată cu intrarea păcatului, toate s-au schimbat. Omul a început să mănânce animale, iar animalele au început să se mănânce între ele. Spini şi pălămidă au apărut pretutindeni. Blestemul păcatului a degradat chiar şi pământul. Dumnezeu i-a spus lui Cain: "Când vei lucra pământul, să nu-ţi mai dea bogăţia lui." Geneza 4:12.
Acesta este un motiv pentru care Domnul le-a poruncit copiilor lui Israel să lase să se odihnească pământurile lor din şapte în şapte ani. (Exod 23:10, 11). Acest lucru urma să-i dea pământului posibilitatea de a-şi reface tăria şi de a procura o recoltă de la sine pentru cei săraci. Dar majoritatea poporului lui Dumnezeu n-a ţinut seama de această lege şi a refuzat să asculte. A venit apoi o zi a judecăţii. Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a venit în Iuda şi i-a ucis pe cei care se răzvrătiseră împotriva lui. Alţii au fost duşi în cetatea de aur a Babilonului. Intre timp, pământul Israelului s-a odihnit pustiit, "până ce ţara şi-a ţinut sabatele ei şi s-a odihnit tot timpul cât a fost pustiită." 2 Cronici 36:21. La sfârşitul celor 70 de ani, supravieţuitorii s-au întors în Canaan pentru a resădi în Ţara Făgăduită şi pentru a rezidi Ierusalimul.
Timp de 6000 de ani, Domnul Isus a tot semănat sămânţa Evangheliei. Biblia ne spune că "pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani." 2 Petru 3:8. In curând, Domnul Isus va reveni pentru secerişul final. Unii vor fi ucişi de strălucirea venirii Sale iar alţii vor fi luaţi în împărăţia Lui proslăvită. Apoi, această planetă obosită şi învechită va păstra un sabat de o mie de ani!
1. Ce evenimente marchează începutul celor o mie de ani?
_____ Răspundeţi
Notă: Cei o mie de ani din Apocalipsa au fost numiţi adesea mileniul. Cuvântul "mileniu" este alcătuit din două cuvinte din limba latină: "milli" însemnând "o mie" şi "annum" însemnând "ani". Cea de a doua venire a Domnului Isus şi învierea celor drepţi marchează începutul celor o mie de ani. Sfinţii din toate veacurile (descrişi în versetul 6 ca "fericiţi şi sfinţi") vor învia la această primă înviere.2. Ce alt eveniment va mai avea loc la prima înviere?
_____ Răspundeţi
Notă: Urmăriţi harta celor o mie de ani de la sfârşitul acestei lecţii pentru a vedea un rezumat al evenimentelor ce vor avea loc la începutul celor o mie de ani.3. Cine va fi înviat la cea de a doua înviere şi când va avea ea loc?
_____ Răspundeţi
Notă: Cei răi înviază la cea de a doua înviere generală de la sfârşitul celor o mie de ani.4. Care este starea pământului în timpul celor o mie de ani?
_____ Răspundeţi
Notă: Pământul va fi complet distrus de cutremurul şi de grindina care vor preceda cea de-a doua venire a Domnului Isus. Va fi lăsat într-un întuneric total. Morţii vor sta întinşi pe toată suprafaţa pământului, fără ca cineva să-i plângă, deoarece nimeni nu va fi în viaţă. Cei drepţi se vor afla toţi în cer, iar cei răi vor fi toţi morţi. (vezi suplimentul despre "Adânc").5. Unde se vor afla cei drepţi în timpul celor o mie de ani şi ce vor face?
_____ Răspundeţi
Notă: În timpul celor o mie de ani drepţii se vor afla în ceruri, luând parte la judecată. Nu ei vor hotărî cine va fi mântuit sau pierdut, deoarece Dumnezeu a decis deja acest lucru. Pur şi simplu ei vor confirma judecata lui Dumnezeu. "Judecăţile Tale au fost arătate."
Apocalipsa 15:4. Va fi recunoscută atât dreptatea pedepsei lui Dumnezeu în dreptul celor pierduţi cât şi răsplata pentru cei neprihăniţi (Apocalipsa 22:11, 12). Această fază a judecaţii are loc spre binele celor drepţi. De exemplu, să presupunem că dvs. ajungeţi în cer şi descoperiţi că pastorul pe care l-aţi apreciat atâta nu este acolo, totuşi vreun criminal notoriu este cu dvs. în cer! Desigur că veţi avea nevoie de o explicaţie. Îngerii ne vor conduce la cărţile în care s-a raportat totul spre a elimina orice îndoieli. La sfârşitul acestei faze a judecăţii, toţi vor fi convinşi pe deplin de dreptatea, iubirea şi nepărtinirea lui Dumnezeu. Ei vor declara, "Pentru că judecăţile Lui sunt adevărate şi drepte." Apocalipsa 19:2 (vezi nota suplimentară intitulată 'Harta celor o mie de ani')
6. Ce se va întâmpla la încheierea celor o mie de ani?
_____ Răspundeţi
Notă: La încheierea celor o mie de ani, Noul Ierusalim cu cei sfinţi în el va coborî din ceruri şi se va aşeza pe ceea ce este acum Muntele Măslinilor. Domnul va transforma dealul într-o mare câmpie pentru ca cetatea să se poată aşeza.7. Ce va mai avea loc pentru a-l elibera pe Satana din temniţa lui?
_____ Răspundeţi
Notă: După ce nelegiuiţii vor fi înviaţi, Satana va fi eliberat din nou pentru a-i amăgi şi conduce.8. Ce va face Satana după ce vor învia cei răi?
_____ Răspundeţi
Notă: Satana îi va amăgi pe oameni să creadă că pe nedrept a fost aruncat afară din cer şi că împreună ar putea lua cu asalt cetatea şi ar birui-o. Dându-şi seama că au fost lăsaţi în afara cetăţii celei sfinte, cei răi vor organiza un atac spre a cuceri Noul Ierusalim.9. În acest moment crucial, ce eveniment va opri totul?
_____ Răspundeţi
Notă: Deodată va apărea pe cer deasupra cetăţii scaunul de domnie a lui Dumnezeu şi va începe ultima fază a judecăţii. Luarea cu asalt a cetăţii lui Dumnezeu este astfel subit oprită. Se vor deschide cărţile şi viaţa fiecărui om va trece prin faţa lui. Totul va fi deschis spre a fi văzut atât de cei răi cât şi de cei drepţi (Luca 12:2, 3).10. Ce se va întâmpla după ce vor fi judecaţi cei nelegiuiţi?
_____ Răspundeţi
Notă: Toţi nelegiuiţii vor recunoaşte singuri că Dumnezeu a fost şi este drept şi corect şi că a încercat nespus de mult să-i salveze, dar ei au ales pe faţă să-L respingă şi să ducă o viaţă egoistă, iubind păcatul. După această recunoaştere universală, se va sfârşi pentru totdeauna această controversă a păcatului şi va fi cât se poate de normal ca păcătoşii să fie nimiciţi.11. Ce va urma după aceea?
_____ Răspundeţi
Notă: După aceea, un foc de la Dumnezeu va cădea peste cei răi şi va forma un imens iaz de foc în jurul cetăţii lui Dumnezeu. În cele din urmă, acest foc îi va transforma pe toţi în cenuşă (Maleahi 4:3). Cel rău nu va putea stăpâni în vreun fel acest foc, care se cheamă iad. În schimb, Satana împreună cu îngerii răi vor fi pedepsiţi prin foc şi preschimbaţi în cenuşă (Apocalipsa 20:10; Ezechiel 28:18).
Din acest foc nu va mai învia nimeni; de aceea se şi numeşte a doua moarte (Apocalipsa 20:14).12. După ce se va stinge focul, ce va face Dumnezeu pentru poporul Său?
_____ Răspundeţi
Notă: La sfârşitul celor şaptezeci de ani de robie babiloniană, copiii lui Israel s-au întors în Ţara Făgăduită şi au rezidit cetatea. După cei o mie de ani, sfinţii vor vedea cu ochii lor cum Domnul Isus va crea ceruri noi (o nouă atmosferă) şi un nou pământ desăvârşit, unde păcatul nu-şi va mai ridica niciodată capul său cel urât (Naum 1:9). Paradisul pe care l-au pierdut prin păcat Adam şi Eva va fi refăcut în toată frumuseţea lui edenică. Pacea, bucuria, iubirea şi o fericire desăvârşită vor domni pe vecie peste poporul lui Dumnezeu.13. Unde vor locui în cele din urmă Dumnezeu şi cei drepţi?
_____ Răspundeţi
Notă: Atât Dumnezeu Tatăl cât şi Dumnezeu Fiul vor locui cu cei sfinţi pe noul pământ. Gândeşte-te numai -- să locuiască Dumnezeu lângă tine!14. Domnul Isus declară: "Eu Mă duc să vă pregătesc un loc." Ioan 14:2. El ţi-a pregătit o casă în cetatea cea sfântă. N-ai dori să primeşti chiar acum oferta Lui de viaţă veşnică pentru ca El să-ţi poată da naşterea din nou şi să te pregătească pentru împărăţia Sa?
_____ Răspundeţi