Lesson 10Avraam ştia că nepotul său Lot a făcut o mare greşeală când a ales să-şi mute familia în Sodoma. Cetăţile din partea de jos a văii Iordanului erau frumoase şi bogate, dar mai erau şi foarte stricate. "Oamenii din Sodoma erau răi şi afară din cale de păcătoşi împotriva Domnului." Geneza 13:13. În cele din urmă, Dumnezeu S-a hotărât să distrugă aceste cetăţi păcătoase din pricina nelegiuirilor lor, dar mai întâi a trimis doi îngeri la Sodoma ca să-l salveze pe Lot şi familia lui.
Înainte ca să intre în Sodoma, aceşti îngeri s-au arătat ca doi călători. Lot i-a văzut pe cei doi străini chipeşi când au trecut mai întâi pe porţi, şi ştiind că străzile acelei cetăţi rău famate erau departe de a fi sigure noaptea, i-a îndemnat să-şi găsească adăpost în casa lui. Dar nişte oameni răi îi priveau, şi în acea noapte s-au adunat la uşa lui Lot şi au insistat ca să-i scoată afară pe oaspeţii lui ca să abuzeze de ei. În zadar a încercat Lot să stea de vorbă cu gloata stricată strânsă la uşa lui. Obsesiile lor demonice n-au făcut decât să se mărească şi curând gloata a început să-l ameninţe chiar şi pe Lot! La acest punct, îngerii nu şi-au mai putut ascunde adevărata identitate. L-au tras pe Lot înăuntru în casă şi au lovit cu orbire mulţimea înnebunită de la uşa lui.
A doua zi, dis-de-dimineaţă, îngerii i-au spus lui Lot şi familiei lui , "Scapă-ţi viaţa să nu te uiţi înapoi. ... Scapă la munte ca să nu pieri." Geneza 19:17. "Atunci Domnul a făcut să ploaie peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer." Geneza 19:24. Doar Lot şi cele două fiice nemăritate ale lui au scăpat cu viaţa, deoarece soţia lui a privit înapoi cu regret spre Sodoma şi a fost transformată într-un stâlp de sare. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că în ultimele zile, starea lumii se va asemăna cu cea din Sodoma. Aşa că şi pedeapsa va fi pe măsură!
1. Care două cetăţi ne sunt date de exemplu pentru nimicirea celor răi?
_____ Răspundeţi
Notă: Dumnezeu a distrus acele două cetăţi cu foc veşnic---acelaşi fel de foc care îi va nimici şi pe cei răi în iad.2. Când vor fi nimiciţi cei răi în focul iadului?
_____ Răspundeţi
Notă: În textele de mai sus, Biblia declară clar că cei răi vor fi aruncaţi în foc la ziua judecăţii de la sfârşitul lumii--nu când mor. Aceasta evident vrea să spună că nu se află nimeni acum în iad. Este cât se poate de corect ca nimeni să nu fie pedepsit până ce cazul lui nu a fost hotărât la judecată. Oamenii vor fi răsplătiţi sau pedepsiţi la cea de a doua venire a lui Isus şi nu mai înainte (Apocalipsa 22:12).3. Dacă cei răi care au murit nu se află deja în iad, unde se află ei?
_____ Răspundeţi
Notă: Biblia ne asigură că cei răi care au murit sunt păstraţi în morminte până la învierea de la sfârşitul lumii. Ei vor auzi glasul Domnului Isus chemându-i şi vor ieşi afară din morminte, nu din iad.4. Care este plata sau pedeapsa păcatului?
_____ Răspundeţi
Notă: Pedeapsa păcatului nu este o viaţă veşnică în iad, ci exact opusul ei--moartea. Toţi murim de prima moarte (Evrei 9:27), dar Biblia declară că moartea de care vor muri cei răi în iad este cea de a doua moarte (Apocalipsa 21:8). Din prima moarte, toţi sunt înviaţi pentru pedeapsă sau răsplată, dar nu există nici o înviere din cea de a doua moarte. Este veşnică. În plus, dacă pedeapsa pentru păcat reprezintă un chin veşnic în iad, atunci Isus nu a plătit vina.5. Care sunt singurele două alegeri pe care le pot face oamenii?
_____ Răspundeţi
Notă: Conceptul purgatoriului nu se găseşte în Scriptură. Biblia ne învaţă doar două alternative--viaţa veşnică sau moartea veşnică (Deuteronom 30:15).6. Ce se va întâmpla cu cei răi în focul iadului?
_____ Răspundeţi
Notă: Cei răi în iad vor arde până se vor face scrum. Doar cenuşa va rămâne.7. Unde se va afla iadul?
_____ Răspundeţi
Notă: Iadul va fi aici pe pământ, deoarece pământul va arde.8. Oare cel rău va putea să controleze acest foc nimicitor?
_____ Răspundeţi
Notă: Nicidecum! Departe de a fi cel ce stăpâneşte iadul, el însuşi va fi aruncat în focul iadului. În cele din urmă îl va transforma în "cenuşă pe pământ," iar Dumnezeu declară despre Satana "Nu vei mai fi niciodată!" Ezechiel 28:18, 19.9. Oare focul iadului se va stinge vreodată?
_____ Răspundeţi
Notă: După ce păcatul, păcătoşii şi totul de pe pământ va fi nimicit, focul se va stinge. El nu va arde de-a lungul veacurilor. Un iad veşnic de chin va face cu neputinţă să scapi pentru totdeauna de păcat. Planul lui Dumnezeu este să izoleze păcatul şi să-l nimicească, nu să-l perpetueze. Apocalipsa 21:5 declară, "Iată, Eu fac toate lucrurile noi."10. Se distrug oare prin focul iadului şi trupul şi sufletul?
_____ Răspundeţi
Notă: Mulţi cred că sufletul nu moare niciodată, dar Dumnezeu a declarat de două ori "Sufletul care păcătuieşte, acela va muri." Ezechiel 18:4, 20. Aşa că după Scriptură, cei răi vor fi nimiciţi prin focul iadului--atât sufletul cât şi trupul.11. Pentru cine va arde focul iadului?
_____ Răspundeţi
Notă: Scopul focului a fost să-l nimicească pe Satana, îngerii lui răi şi păcatul. Dacă voi refuza să mă despart de boala păcatului, va trebui să fiu nimicit împreună cu el, deoarece dacă păcatul nu va fi nimicit, va molipsi iarăşi întreg universul.12. Cum se referă Biblia la nimicirea celor răi de către Dumnezeu?
_____ Răspundeţi
Notă: Dumnezeu nu poate suporta gândul să-i nimicească pe cei pe care îi iubeşte. "Domnul ... doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă." 2 Petru 3:9. Permanent El le tot zice, "Întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreţi să muriţi?" Ezechiel 33:11. Să-i nimicească pe oameni Îi este atât de străin lui Dumnezeu încât focul iadului este numit "lucrarea Lui ciudată." Dumnezeu nu lasă nimic nefăcut în dorinţa Lui de a-i salva pe oameni. Înainte ca să fie nimiciţi, fiecare nelegiuit va recunoaşte că Dumnezeu a fost drept (Romani 14:11).13. Oare expresia din Biblie "un foc care nu se va stinge" nu înseamnă că focul va arde veşnic?
_____ Răspundeţi
Notă: Nu! Un foc care nu se poate stinge desigur că nu se stinge. Totuşi, când a ars tot ce a avut de ars, se stinge. De exemplu, Ieremia 17:27 avertizează că dacă poporul lui Dumnezeu nu era credincios, El urma să aprindă un foc în Ierusalim care "nu se va stinge". Iar Scripturile declară că această profeţie s-a împlinit deja. "Au ars casa lui Dumnezeu, au dărâmat zidurile Ierusalimului, au pus foc tuturor caselor lui ... ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia." 2 Cronici 36:19, 21. Acel foc n-a putut fi stins până ce n-a distrus totul; apoi s-a stins. Astăzi nu mai arde, chiar dacă Biblia îl numeşte "care nu se stinge."14. Oare expresia "foc veşnic" înseamnă "fără sfârşit"?
_____ Răspundeţi
Notă: Să lăsăm Biblia să se explice singură. Putem vedea în acest verset că Sodoma şi Gomora au fost distruse de un foc veşnic ca un exemplu de iad, dar acele cetăţi nu mai ard acum. Au fost preschimbate în scrum (2 Petru 2:6), exact ceea ce face focul veşnic. Este veşnic în urmările lui. (Vezi suplimentul intitulat "Bogatul şi Lazăr").15. Când Apocalipsa 20:10 declară că cei răi vor fi chinuiţi "în vecii vecilor", nu înseamnă că la nesfârşit?
_____ Răspundeţi
Notă: Nu. Iona s-a aflat în pântecele chitului timp de trei zile şi trei nopţi (Iona 1:17), totuşi a declarat "pe vecie". Sunt sigur că s-a simţit ca şi când a durat o vecie! Cuvântul grecesc tradus prin "pe vecie" în Apocalipsa 20:10 este "aion", de unde avem cuvântul "eon", "eră, veşnicie". Deseori reprezintă o perioadă nespecificată de timp, nelimitat sau limitat. Cuvintele "pe vecie" se folosesc de 56 de ori în Biblie cu referire la ceva care deja s-a sfârşit. Într-o ocazie, "pe vecie" descrie viaţa unui rob credincios (Exod 21:6), iar într-alt loc "pe vecie" înseamnă 10 generatii (Deuteronom 23:3). La oameni, "pe vecie" deseori înseamnă "atât cât trăieşte" (1 Samuel 1:22, 28).16. După ce păcatul şi păcătoşii vor fi nimiciţi, ce va face Domnul Isus pentru poporul Său?
_____ Răspundeţi
Notă: Din cenuşa acestei lumi curăţite, Dumnezeu va crea un cer nou şi un pământ nou. El le făgăduieşte bucurie, pace şi o fericire de nedescris tuturor fiinţelor create de El de-a lungul veşniciei.17. Oare problema păcatului se va mai ridica vreodată?
_____ Răspundeţi
Notă: Nicidecum! Făgăduinţa este clară. Păcatul nu se va mai ridica vreodată.
Isaia 65:17 Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou, aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute, şi nimănui nu-i vor mai veni în minte.18. Ce întrebare pătrunzătoare pune Iov?
_____ Răspundeţi
Notă: Dacă fiul dvs. ar deveni un criminal înrăit, n-aţi fi de părere că trebuie pedepsit? Probabil că da. Dar aţi dori oare să ardă de viu în foc, într-un chin teribil măcar o zi? Desigur că nu. N-aţi putea să suportaţi aşa ceva. Nici un Dumnezeu iubitor n-ar putea suporta să-Şi vadă copiii chinuiţi. Aceasta ar fi mai rău decât toate atrocităţile de război. Oare aşa este Dumnezeu? Desigur că nu! Un iad veşnic în care să fie chinuiţi nelegiuiţii ar fi ceva de nesuportat pentru Dumnezeu şi diametral opus caracterului Său de iubire şi dreptate.19. Mai mult decât orice, Domnul Isus doreşte ca tu să locuieşti în noua Sa împărăţie cerească. El doreşte cu jind ca tu să locuieşti în casa pe care ţi-a pregătit-o El. N-ai dori să te hotărăşti chiar acum să-I primeşti oferta?
_____ Răspundeţi