Păcatul de neiertat

Introducere

Cele mai teribile cuvinte rostite vreodată de către Domnul Isus se leagă de groaznica posibilitate de a comite păcatul de neiertat. El a spus, "De aceea vă spun: Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată." Matei 12:31. Nimeni nu poate înţelege greşit mesajul acestor versete. Există un păcat care duce la moarte. Un bărbat sau o femeie poate depăşi o linie care desparte îndurarea lui Dumnezeu de mânia Lui şi să nu reuşească să se mai întoarcă. Aceste cuvinte înfiorătoare ale Domnului nostru stau într-un contrast izbitor cu rostirile Lui obişnuite, pline de iubire. Din acest motiv, dacă nu pentru un altul, ele ar trebui cercetate cu multă atenţie.

Care este acest păcat pe care Cerul îl consideră atât de teribil şi abominabil? De ce Se va purta Dumnezeu atât de aspru cu cei care se fac vinovaţi de acest păcat? După mintea omului, multe fapte crude şi stricate ar intra în această categorie, dar pe care din ele ar considera-o Dumnezeu atât de oribilă şi hidoasă încât să nu mai poată fi iertată? Uneori, ne întâlnim cu cineva care îşi pune întrebarea dacă nu cumva a comis acest păcat. I se pare că rugăciunile lui nu trec de tavan şi nu simte nicio speranţă de iertare de la Dumnezeu. Cu toate acestea, nu poate identifica niciun anume păcat care să-l fi despărţit de nădejdea mântuirii. Cum ar putea şti dacă a comis păcatul de neiertat? Poate cineva să ştie asta?

Înainte ca să răspundem la toate întrebările tulburătoare cu privire la păcatul de neiertat, trebuie să recunoaştem un adevăr frumos. Îi slujim unui Dumnezeu de o iubire şi o compasiune fără margini. Nu este voia Lui ca să se piardă cineva. A luat măsuri prin Cuvântul Său ca orice suflet să fie curăţit şi sfinţit. Incredibila făgăduinţă din 1 Ioan 1:9 este valabilă în dreptul oricărui bărbat, femeie sau copil din lumea de astăzi: "Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire."

Cu condiţia unei mărturisiri sincere, Dumnezeu promite să ierte orice păcat, indiferent de natura lui. "Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna." Isaia 1:18. Ce asigurare deosebită pentru cei care au călcat fiecare poruncă a lui Dumnezeu şi lege a oamenilor în degradarea lor sălbatică. Dumnezeu încă îi mai iubeşte! Nu există nicio vină prea mare ca El să nu o poată şterge. El aşteaptă cu braţele întinse să primească pe oricine care face primul pas către iertarea şi îndurarea Lui.

Un astfel de tablou al lui Dumnezeu pare total contrar cuvintelor Domnului Isus din Matei 12:31, 32. Dacă Tatăl este atât de binevoitor să ierte şi să mântuiască, atunci cum de mai există un păcat de neiertat? Răspunsul este simplu. Acest păcat nu se iartă niciodată pentru că nu se mărturiseşte niciodată. Păcătosul nu se pocăieşte de el. Dumnezeu nu le va acorda cu sila iertarea păcătoşilor. Ei trebuie să se pocăiască şi să mărturisească. Chiar frumoasa făgăduinţă din 1 Ioan 1:9 conţine acel mic cuvânt plin de înţeles "dacă" - "dacă ne mărturisim păcatele. ..." Pe temeiul autorităţii Cuvântului lui Dumnezeu, putem fi siguri că fiecare păcat va fi iertat, dacă este mărturisit cu credinţă şi pocăinţă. S-au emis mai multe păreri cu privire la faptul că acest unic păcat nu se mărturiseşte niciodată. Unii consideră că se referă la sinucidere; alţii că trebuie să fie vreo imoralitate teribilă sau blestemarea Duhului Sfânt.

Un lucru este sigur - este un păcat! Acesta este un bun punct de plecare, deoarece Biblia ne dă o definiţie simplă a acestui cuvânt urât "păcat". "Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege." 1 Ioan 3:4. Apostolul Pavel lărgeşte această declaraţie, afirmând că păcatul este călcarea legii Celor Zece Porunci. "Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: "Să nu pofteşti!" Romani 7:7.

Păcatul de neiertat nu numai că are de a face cu călcarea legii morale a lui Dumnezeu, dar este şi o ofensă adusă Duhului Sfânt. Natura acestei ofense se leagă strâns de calităţile de bază ale Duhului Sfânt. Domnul Isus a declarat, "Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu." Ioan 14:26. Pe lângă faptul că ne învaţă toate lucrurile, Domnul Isus ne arată că Duhul "are să vă călăuzească în tot adevărul." Ioan 16:13. Oricine a studiat Cuvântul, a trăit probabil această influenţă călăuzitoare a Duhului Sfânt care l-a învăţat. Adevărul Bibliei nu poate fi înţeles fără lumina Duhului lui Dumnezeu.

A treia misiune a Duhului Sfânt este să convingă de păcat. Isus a declarat, "Totuşi, vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite. Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata." Ioan 16:7, 8. Lucrarea deosebită a Duhului este de a ne mustra sau de a ne convinge de păcat. Când se comit greşeli, conştiinţa este mustrată de un simţământ al vinei. Vă rog să reţineţi că atâta timp cât Îi îngăduim Duhului Sfânt să ne înveţe, să ne călăuzească şi să ne convingă de păcat, nu putem fi vinovaţi de a fi comis păcatul de neiertat. Dar să presupunem că refuzăm să recunoaştem aceste trei lucrări ale Duhului Sfânt în propria noastră experienţă cu Dumnezeu? Atunci oamenii se apropie de parametrii de moarte ai celui mai grav păcat comis.

Este uimitor să studiem apariţia acestui păcat în raportul Bibliei. Într-o ocazie, practic toată lumea depăşise acest punct de neîntoarcere. Atunci Domnul a zis: "Duhul Meu nu va rămâne pururea în om, căci şi omul nu este decât carne păcătoasă: totuşi zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani." Geneza 6:3. Aici Dumnezeu vorbeşte despre lumea antediluviană care a pierit prin potop. Timp de peste o sută de ani, Duhul Sfânt a mijlocit la inima acelei generaţii rele prin predicarea lui Noe. Deşi chiar întocmirile inimii lor erau tot timpul rele, o mică rămăşiţă de opt persoane a răspuns îndemnurilor Duhului şi a intrat în arcă. Tot restul oamenilor a fost măturat de apele învolburate care au acoperit fiecare centimetru din suprafaţa pământului. După ani de lupte răbdătoare, Duhul S-a retras lăsând-i pe aceşti încăpăţânaţi împotrivitori în soarta pe care şi-o aleseseră.

S-ar putea oare să se întâmple la fel din nou? Există o paralelă uimitoare între zilele lui Noe şi astăzi. Isus a declarat, "Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului." Luca 17:26. Aceleaşi abuzuri grosolane se comit chiar acum în toate marile oraşe din lume. Stricăciuni de cea mai joasă speţă încă marchează mersul inuman al fiecărei naţiuni de sub soare. De ce a refuzat marea majoritate a oamenilor antediluvieni să urce în arca sigură? Practic mulţi dintre ei l-au ajutat pe Noe să-şi construiască uriaşa barcă. Duhul Sfânt i-a îndemnat cu putere, dar ei n-au vrut să asculte mesajul. În cele din urmă, Dumnezeu a declarat, "Lasă-i în pace. Duhul Meu nu Se va mai lupta cu ei."

Va mai fi un alt potop? S-ar putea, dar va fi un potop de foc, care va distruge complet această planetă şi tot ce cuprinde ea. Cum răspunde lumea la apelul lui Dumnezeu de a intra în arcă pentru ocrotire şi siguranţă? Acelaşi Duh îndeamnă şi astăzi; o solie asemănătoare de despărţire şi reînviorare se dă şi astăzi, iar Duhul lui Dumnezeu este tratat exact ca în zilele lui Noe.

Insultând Duhul Sfânt

Am citit în Biblie că oamenii pot trata Duhul Sfânt în trei moduri. Mai întâi de toate, în Efeseni 4:30: "Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării." Observaţi că oamenii pot întrista Duhul Sfânt, iar Biblia declară că aşa va fi în aceste ultime zile.

Ce altceva Îi mai fac ei reprezentantului personal al lui Dumnezeu? În Evrei 10:29 ni se spune că oamenii vor dispreţui Duhul Sfânt. "Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?" Gândiţi-vă numai! Ei Îl vor dispreţui, "batjocori" în ediţia românească pe Duhul Sfânt. Şi să mai citim un text. Este din Fapte 7:51: "Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi." Iată deci că oamenii vor face trei lucruri prin care să insulte Duhul Sfânt: Îl întristează, Îl dispreţuiesc (batjocoresc) şi I se împotrivesc Lui aşa cum au făcut-o în zilele lui Noe.

Ce efect are toată această răzvrătire împotriva Duhului asupra celui care face aşa? Aproape imperceptibil, conştiinţa se şterge, iar inima se împietreşte. De fapt, iată de ce se consideră un păcat teribil. Uneori, oamenii zic, "Nu înţeleg de ce consideră Dumnezeu asta ca fiind cel mai mare rău". Vă spun eu de ce: deoarece Duhul Sfânt este singura cale prin care Dumnezeu poate să ajungă la cineva. Nu există nicio altă cale prin care Dumnezeu să salveze pe cineva decât prin Duhul Sfânt. Aceasta este calea prin care suntem duşi la pocăinţă. Dacă nu avem Duhul Sfânt, nu mai avem nicio speranţă.

Asemenea unui om pe mare care se îneacă singur, iar cineva îi aruncă un colac de salvare. Dacă omul va vrea să se prindă de acel colac de salvare, va fi salvat, dar dacă va refuza să se agaţe de unica legătură spre mal, va pieri fără nădejde. În acelaşi mod, ne aflăm în lumea aceasta, iar singurul mod prin care Dumnezeu poate ajunge la noi este prin Duhul Sfânt. Dacă respingem acest Duh şi refuzăm să ascultăm de El, Dumnezeu va fi nevoit să ne lase în pace şi să ne pierdem. De aceea, David era atât de preocupat în rugăciunea pocăinţei lui. În timp ce îşi revărsa sufletul înaintea lui Dumnezeu în Psalmul 51, David zicea, "Nu mă lepăda de la Faţa Ta, şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt." Versetul 11. El şi-a dat seama că dacă Dumnezeu lua de la el Duhul Sfânt, el era pierdut. Era lăsat singur fără nicio cale de a fi salvat. Şi de aceea Domnul Isus a declarat că acesta este păcatul de neiertat. Când tu însuţi te îndepărtezi şi refuzi să asculţi de Duhul Sfânt, nu mai ai nicio speranţă.

Trei căi prin care să jigneşti Duhul Sfânt

Am notat mai jos trei căi prin care oamenii pot să comită acest păcat. Primul mod este ca cineva doar să zică, "Nu vreau să fiu mântuit; nu vreau să fiu deranjat cu Dumnezeu şi cu Biblia." Din când în când veţi găsi o astfel de persoană. Mă bucur să vă zic că aceasta nu se întâmplă prea des. Majoritatea oamenilor chiar vor să fie mântuiţi, dar din când în când veţi da peste unii care pur şi simplu nu-i interesează. Sunt perfect de mulţumiţi cu lumea lor materială a poftelor. Urmăriţi ce zice în Proverbele 28:13: "Cine îşi ascunde fărădelegile, nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare." Cei care nu vor să renunţe la păcatele lor se vor convinge în cele din urmă că sunt fericiţi fără Hristos. În final nu vor mai simţi nicio mustrare de păcar, iar Duhul Sfânt îi va părăsi.

Al doilea grup care este atât de vulnerabil faţă de acest păcat ajunge la aceeaşi stare de respingere pe o altă cale. Ei chiar vor să fie mântuiţi şi le vor spune tuturor că cea mai mare prioritate a lor de viitor este să se împace cu Dumnezeu. Din nefericire, această clasă tot aşteaptă cea mai potrivită ocazie să păşească pe calea unei predări totale. Cu cele mai bune intenţii, ei îngăduie să le scape ocaziile de aur, până ce voinţa lor ajunge paralizată de nehotărâre. Astfel de oameni mai vorbesc despre cum să-L urmeze pe Domnul Hristos tot timpul, dar capacitatea lor de a acţiona s-a distrus prin amânare. În final, ei amână prea mult şi depăşesc punctul de unde nu se mai pot întoarce.

Fără îndoială, grupul cel mai mare de păcătoşi de neiertat se află în cel de-al treilea grup despre care aş dori să vă vorbesc. Destul de ciudat, s-ar părea că aceşti oameni arată a fi cei mai nepotriviţi în a comite vreodată păcatul de neiertat. Sunt membri în biserică - poate chiar stâlpi în adunare. Vă şochează? De ce s-ar afla aceşti creştini într-un pericol mai mare faţă de acest păcat decât celelalte două grupe? Deoarece nu înţeleg că trebuie să creşti în adevăr. Milioane de creştini stau în biserică destul de confortabil, complăcându-se în ideea că sunt mântuiţi. Se simt absolut în siguranţă prin faptul că se conformează unei biserici şi nu-şi dau seama că botezul este doar începutul unei experienţe lungi de creştere.

Psalmistul declara: "Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea." Psalmii 119:105. Cu cât înaintăm în cunoaşterea Bibliei, ni se descoperă mai mult adevăr şi vom da o mai mare socoteală înaintea lui Dumnezeu. El nu a descoperit niciodată tot adevărul cuiva cu o ocazie. O candelă dă lumină atât cât să vezi ca să nu te împiedici. Când facem un pas, ni se mai descoperă altul. Pe măsură ce ajungem să creştem în cunoştinţă şi putere de sfinţire, Dumnezeu ne cere să păşim înainte pe măsură ce ni se descoperă lumina adevărului.

Conştiinţa marcată de neascultare

Să presupunem acum că văd lumina din candela Cuvântului lui Dumnezeu, dar refuz să ascult. Să zicem că Duhul Sfânt m-a convins de păcat şi înţeleg perfect ce cere El de la mine, dar este incomod şi nepopular. Ce se întâmplă dacă nu iau în seamă lumina şi resping adevărul pe care mi l-a descoperit Duhul - din orice motiv ar fi? Desigur, Duhul continuă să vorbească şi pentru un timp, se dă o luptă în conştiinţa mea. Mă simt nenorocit şi vinovat. Zilele trec, chiar lunile, în timp ce eu continui să calc pe convingerea a ceea ce este drept. Treptat, conştiinţa începe să se adapteze la ceea ce se face în corpul fizic. Încet simţămintele de vinovăţie se potolesc, iar faptele de neascultare mi se par din ce în ce mai puţin grave.

În cele din urmă, adevărul care mi se părea atât de clar şi necomplicat la început se transformă într-un morman de nesiguranţă. Izbucnesc raţionalizări care să îndreptăţească neascultarea şi primele convingeri de păcat se şterg. Viaţa este aproape tot atât de confortabilă cum era înainte ca să apară lumina. Ce s-a întâmplat? Am păcătuit împotriva Duhului Sfânt şi şi ne afundăm în starea păcatului de neiertat.

Vedeţi, acest păcat de moarte nu este o anume faptă care poate fi izolată şi numită. Poate fi orice păcat care este nutrit, deşi avem lumină şi cunoştinţă. De fapt, este o stare de sensibilitate tocită produsă de o continuă neascultare faţă de un adevăr recunoscut. Reacţia s-ar putea asemăna cu ignorarea ceasului deşteptător. Conştiinţa devine din ce în ce mai tolerantă cu sunetul de amintire a nelegiuirii încât, în cele din urmă, nu mai recunoaşte acul nebinevenit al convingerii de păcat. Asemenea ceasului, care se opreşte din sunat, la fel, nimeni nu mai ascultă.

Începeţi să vedeţi că totul depinde de ceea ce facem cu adevărul? Iacov scria, "Deci, cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat!" Iacov 4:17. Nu contează nici cât o iotă dacă suntem bogaţi sau săraci, catolici sau evrei sau protestanţi; problema este dacă acţionăm în conformitate cu ceea ce ştim. Domnul Isus a vorbit pe larg despre acest principiu crucial. El a zis, "Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, n-ar avea păcat; dar acum n-au nicio dezvinovăţire pentru păcatul lor." Ioan 15:22. Atunci cine trebuie să dea socoteală şi cine este acuzat înaintea lui Dumnezeu? Cei care au fost luminaţi de Duhul Sfânt din Cuvânt. Sufletele sincere care sunt credincioase adevărului pe care îl cunosc, fie el cât de mult sau cât de puţin, vor fi primite. Se va socoti păcat doar în dreptul acelora care au auzit adevărul şi l-au respins.

Domnul Hristos declara, "Dacă aţi fi orbi", le-a răspuns Isus, "n-aţi avea păcat; dar acum ziceţi: ,Vedem.' Tocmai de aceea, păcatul vostru rămâne." Ioan 9:41. Întreaga problemă a păcatului de neiertat se învârte în jurul problemei de a asculta ceea ce ştim. Cu o altă ocazie, Isus declara, "Umblaţi ca unii care aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul." Ioan 12:35.

De unde vine lumina? Duhul Sfânt este Cel care ne călăuzeşte în tot adevărul. Când refuzăm să ascultăm de adevăr, respingem lucrarea Duhului care reprezintă singura noastră legătură spre mântuire. Practic gonim singura Persoană pe care ne-a trimis-o Dumnezeu ca să ne salveze. Înţelegeţi acum cât de auto-distructiv poate fi asta? Mesagerul deosebit al lui Dumnezeu pleacă întristat de refuzul nostru deliberat de a răspunde la invitaţiile Lui de îndurare. Dumnezeu a declarat cu mult timp în urmă, "Duhul Meu nu Se va lupta pururea cu omul." (traducerea King James). El Îi va spune Duhului Sfânt în cele din urmă, "Lasă-i în pace. Dacă insistă să facă cum vor, nu-i mai urmări."

S-ar putea ca religia părinţilor să nu fie destul de bună

Probabil că descrierea cea mai exactă a păcatului de neiertat din Noul Testament se află în Fapte 7:51: "Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi." Cum se împotriveau aceşti oameni Duhului lui Dumnezeu? Ştefan declară că se împotriveau ascunzându-se în spatele religiei părinţilor lor. Pur şi simplu urmau acelaşi drum religios pe care umblaseră şi părinţii lor. Este ceva greşit în asta? În acest caz, era, deoarece textul continuă prin a-i descrie ca pe cei care "aţi primit Legea [lui Dumnezeu] dată prin îngeri, şi n-aţi păzit-o!..." Versetul 53.

Înţelegeţi ce vrea să spună? Indiferent de ceea ce înţeleseseră părinţii lor, aceşti oameni au primit o lege de care Dumnezeu le cerea să asculte. Fiecare generaţie şi fiecare om va fi judecat pe temeiul a ceea ce ştie şi cum ascultă de asta. Religia nimănui nu este destul de bună pentru altcineva, deoarece există grade diferite de a da socoteală din partea fiecărui om. Bunicul meu putea fi mântuit urmând lumina pe care o avea, dar eu nu mai pot fi mântuit dacă fac acelaşi lucru. Eu am o măsură diferită de adevăr descoperit pentru care Dumnezeu mă va face răspunzător personal.

Adevărul este că orice persoană respinge sau dispreţuieşte Duhul Sfânt, când nu ascultă de bună voie de vreuna din poruncile lui Dumnezeu. După Biblie, Duhul Sfânt nu poate să rămână în viaţa cuiva care nu ascultă. "Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El." Fapte 5:32. Iarăşi, Domnul Isus a declarat: "Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor (Greceşte: Paraclet, apărător, ajutor.); care să rămână cu voi în veac." Ioan 14:15,16.

Păcatul cunoscut îndepărtează Duhul Sfânt

Observaţi, vă rog, că neascultarea îl descalifică imediat pe cineva de a mai fi plin de Duhul. Acest Reprezentant remarcabil al lui Dumnezeu este jignit, când lucrarea Lui principală este tăgăduită. Însăşi natura Lui este ca să facă să apară păcatul extraordinar de păcătos. Păcatul nu poate rămâne confortabil acolo unde sălăşluieşte Duhul Sfânt. Fie se renunţă la păcat, fie în cele din urmă Duhul Sfânt va fi respins şi va pleca.

Să refuzi să umbli în lumină nu aduce imediat o despărţire de Dumnezeu, dar persistenţa în neascultare continuă să împietrească conştiinţa faţă de seriozitatea păcatului. Ne referim la această stare de întuneric la care s-a ajuns prin repetate călcări ale adevărului cunoscut ca la păcatul de neiertat.

Oare membrii bisericii şi cei religioşi se află în pericolul de a comite acest păcat? Într-una din campaniile de evanghelizare, o distinsă doamnă a dat mâna cu mine la ieşire şi mi-a spus cât de fericită s-a simţit când a aflat de adevărul despre Sabat în acea seară. Când am încurajat-o să ia decizia de a ţine Sabatul, mi-a răspuns sincer, "Am să mă mai rog şi dacă Dumnezeu mă va îndemna cu privire la asta, cu siguranţă că îl voi ţine."

Răspunsul acesta poate că are o rezonanţă bună, deoarece vorbeşte despre rugăciune, dar m-a dezamăgit nespus. Deşi adevărul era clar descoperit din Cuvântul lui Dumnezeu, ea urma să-L roage pe Dumnezeu să-i dea o ultimă dovadă înainte ca să asculte. Care urma să fie ultimul test? Un sentiment. Este oare sigur să ne punem încrederea în îndemnurile inimii ca nişte criterii pentru adevăr? Niciodată. Şi Satana poate crea sentimente ca şi Dumnezeu. N-am fost surprins câteva zile mai târziu când mi-a spus că s-a simţit îndemnată de Dumnezeu că nu trebuie să ţină Sabatul.

Greşeala ei a fost repetată de milioane de oameni. Ei nu înţeleg că oricare îndemn din orice sursă ar fi, trebuie testat de Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu. "Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte." Proverbe 14:12. Dumnezeu nu Se contrazice niciodată. Să conducă pe cineva contrar cu Cuvântul Său ar însemna o călcare a însăşi naturii Lui. Duhul Sfânt vorbeşte întotdeauna într-o armonie perfectă cu Biblia. Ap.Pavel îşi îndeamnă ascultătorii să ia "şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu." Efeseni 6:17. Acest text ne descoperă că Biblia reprezintă sabia Duhului Sfânt. Cei doi împreună îi conving pe oameni de păcat.

Dacă cineva se hotărăşte că nu va asculta de adevăr, oare Dumnezeu va recunoaşte acea decizie şi îi va îngădui s-o urmeze? Desigur, Dumnezeu va îngădui cuiva să creadă o minciună dacă alege să facă aşa. Ap.Pavel vorbea despre cei care "n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună." 2 Tesaloniceni 2:10,11.

Cei care iubesc o minciună mai mult decât adevărul treptat vor ajunge s-o creadă, pe măsură ce Duhul Sfânt Se îndepărtează cu tristeţe. Hoţul care continuă să fure după ce a fost convins de păcatul de a fura de către acel Duh Sfânt, în cele din urmă nu va mai vedea nimic rău în a fura. Cel care continuă să calce voit Sabatul va începe într-o bună zi să-şi îndreptăţească păcatul. După un timp, conştiinţa lui devine tocită şi insensibilă la influenţa Duhului Sfânt. Vine o zi însă când Dumnezeu vorbeşte pentru ultima dată, iar voinţa, paralizată de nehotărâre şi continuă păcătuire, nu mai este în stare să reacţioneze. Mai mult, Duhul nu ne spune când începe să adreseze acea ultimă invitaţie. Ştim doar că Duhul Sfânt nu Se va lupta la nesfârşit cu omul. În cele din urmă, Dumnezeu va zice, "Lăsaţi-l în pace."

Ascultarea nu este opţională

Greşeala cea mai mare pe care o fac oamenii este să creadă că pot veni la Dumnezeu oricând aleg. Adevărul este că poţi să asculţi de Dumnezeu doar când Duhul Sfânt îţi vorbeşte inimii. Ca fermier, ştiam că era o vreme când semănai grâu şi secerai grâu, şi era altă vreme când semănai grâu şi nu-ţi ieşea nimic. Ca lucrător al evangheliei, ştiu că există o vreme când să-I spui Da lui Dumnezeu, şi există o altă vreme în care nu mai poţi să-I spui Da.

Una din declaraţiile cele mai puternice pe care le-a făcut Domnul Isus se găseşte în Luca 13:24: "Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă. Căci vă spun, că mulţi vor căuta să intre, şi nu vor putea." Acest text m-a nedumerit mult timp. Cum se poate ca un Dumnezeu iubitor să împiedice pe cineva să intre în Împărăţia Lui, cineva care caută cu seriozitate să intre? Pur şi simplu, n-avea sens. Apoi, am remarcat cuvintele, "nu vor putea." Aceste cuvinte pun accentul pe oameni, nu pe Dumnezeu. Dumnezeu a vrut şi ar fi putut să-i ia în Împărăţie, dar ei nu I-au acceptat mântuirea. Ei au ajuns atât de fixaţi şi de împietriţi în neascultarea lor pe termen lung încât n-au mai reuşit să se pocăiască cu adevărat. Asemenea căutătorilor din Vechiul Testament "vor pribegi atunci de la o mare la alta, de la miază-noapte la răsărit, vor umbla istoviţi încoace şi încolo, ca să caute Cuvântul Domnului, şi tot nu-l vor găsi." Amos 8:12.

Într-o bună zi, va fi prea târziu să mai aflăm mântuirea. Într-o bună zi, uşa harului se va închide şi nimeni nu va mai putea intra. Acum este vremea potrivită. Acum este ziua mântuirii. Nu este de mirare că Domnul Isus a numit acesta păcatul care nu se poate ierta. Este păcatul de a aştepta prea mult ca să asculţi, până ce sufletul este fixat în mulajul unei întârzieri încăpăţânate. Repet că se poate asculta de Dumnezeu atâta timp cât Duhul Sfânt vă convinge să veniţi. Când acest Duh este gonit şi respins, nu mai există nicio posibilitate de pocăinţă.

Se povesteşte despre un vultur mare care a ochit leşul unui viţel ce plutea pe fluviul Niagara pe un banc de gheaţă. Coborând pe aripile lui puternice, vulturul s-a aşezat pe gheaţă şi a început să mănânce din hoit. Încrezându-se în tăria aripilor, a continuat să se ospăteze până ce bancul de gheaţă s-a apropiat perciulos de cascadă. Apoi şi-a întins aripile puternice pentru a zbura, dar vai, ghiarele îi îngheţaseră în bucata de zăpadă şi n-a mai putut să se mişte. A fost aruncat peste prăpastie şi s-a zdrobit de stâncile de mai jos. Am cunoscut oameni care au aşteptat prea mult să ia o decizie. De nenumărate ori, mi-au spus la uşă după o întâlnire de evanghelizare: "Ştiu că ceea ce predicaţi dvs. este adevărul, dar sper să iau şi eu o decizie." Alţii mi-au spus că se gândesc la lucrurile pe care le-au auzit.

Caută Dumnezeu oameni care vorbesc frumos despre adevăr? Dar ce putem spune despre cei care se gândesc întotdeauna la adevăr? Domnul Isus nu va întâmpina pe nimeni în Împărăţia Sa cu următoarele cuvinte: "Bine ai spus, tu care vorbeşti bine şi cu credinţă; intră în bucuria Stăpânului tău." Şi Învăţătorul nu va zice niciodată, "Bine te-ai gândit, tu care gândeşti bine şi cu credinţă." Dar le va spune tuturor care vor ajunge acolo, "Bine (ai făcut), rob bun şi credincios; ... intră în bucuria stăpânului tău." Matei 25:21. (Traducerea King James).

Lucrul la care cineva poate să se încumete cel mai mult este să se roage să înţeleagă adevărul, iar apoi să refuze să asculte când Dumnezeu îi răspunde la această rugăciune. Mai bine să nu afli adevărul decât să-l respingi după ce l-ai cunoscut. "Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri. Iacov 1:22.

Să auzi şi să nu împlineşti

Adevăratul test al iubirii este ce facem cu adevărul pe care îl înţelegem. Nu este prea greu să-i convingi pe oameni de ceea ce este drept, dar este foarte dificil să-i convingi să asculte. Oare nu ne spune aceasta ceva important? Satana ştie că credinţa fără fapte este moartă şi mai ştie că trăirea într-o continuă nelegiuire Îl întristează şi Îl îndepărtează pe Duhul Sfânt. Atacul lui cel mai concentrat se dă asupra voinţei, şi evident, el are mare succes în a-i face pe oameni să amâne ascultarea. Cu cât aşteaptă ei mai mult, cu atât mai mare au şansa de a amâna mai mult şi cu atât mai mare este pericolul în care se află ei de a îndepărta Duhul Sfânt.

Domnul Isus a fost confruntat cu aceeaşi problemă în lucrarea Sa. A trebuit să guste din amărăciunea teribilă de a-i vedea pe oameni plecând de la adevăr. Mulţimea L-a urmat până ce El a dat de vreo încercare ce necesita sacrificiu şi acţiune. Pe urmă, L-au părăsit toţi. Aceasta este experienţa cea mai zguduitoare pentru orice predicator sau învăţător. Ştiu pentru că şi eu i-am văzut pe câţiva plecând. Nu mă compar cu Isus, dar orice câştigător de suflete poate simţi ce a simţit Hristos când Şi-a întrebat ucenicii, "Voi nu vă duceţi?" Atunci Petru I-a răspuns, "Unde să ne ducem?" Ce întrebare! Unde să te duci după ce ai auzit tot adevărul nemânjit? Desigur că nu este nevoie să-l mai cauţi, şi vei mai primi lumină, doar după ce vei asculta ceea ce ştii.

Există un singur lucru sigur pe care poţi să-l faci cu adevărul - să asculţi de el! Nu poţi să-l ocoleşti, să-l eviţi sau să treci peste el. Nu vei reuşi şi nici nu se va schimba. Nu putem distruge Legea lui Dumnezeu; ea ne distruge dacă n-o ascultăm.

Cum poate să ştie cineva dacă a comis păcatul de neiertat? Răspunsul la această întrebare este simplu şi uşor. Nimeni nu a întristat Duhul Sfânt şi să mai aibă o mustrare pentru păcat şi o atracţie spre Dumnezeu. Cei care cercetează şi caută adevărul nu au trecut încă peste acest punct fără întoarcere. Dar întrucât Duhul Sfânt nu anunţă când se face ultimul apel inimii, nimeni nu ar trebui să se încumete într-atât încât să nu asculte de bună voie de vreun singur adevăr cunoscut. Cel mai mare pericol de moarte în faţa oricăruia astăzi este să insulte Duhul lui Dumnezeu, refuzând să asculte de îndemnurile Lui. Urmările sunt aceleaşi, indiferent de cuvintele pe care le-am putea folosi pentru a ne îndreptăţi. Sfârşitul este întotdeauna despărţirea de Dumnezeu.

Aspectul cel mai înşelător al păcatului de neiertat este aparenta nepăsare cu care reuşesc oamenii să trăiască fără Dumnezeu. Viaţa lor este eliberată în final de conflictul de a se lupta cu conştiinţa. Asta nu s-a întâmplat peste noapte, dar îndemnurile permanente au devenit din ce în ce mai slabe, amestecându-se în cele din urmă cu un mod de viaţă foarte confortabil şi mulţumit.

Niciun creştin n-ar trebui să se mire de această uimitoare pace sufletească, pe care s-ar părea că o etalează cei neconvertiţi. Această maladie de moarte este doar aparentă în cei care nu mai au două glasuri sau două naturi care să se lupte pentru supremaţie. Fără Duhul Sfânt, natura se bucură de o stăpânire necontestată asupra inimii şi vieţii. Nu se mai dau lupte spirituale, şi s-ar părea că păcatul de neiertat a adus o măsură de uşurare. Dar acest miracol acoperă un suflet gol, văduvit de orice capacitate de a se ruga sau de a avea încredere.

Adeseori, în campaniile mele de evanghelizare, oamenii îşi exprimă îngrijorarea că poate au întristat şi îndepărtat Duhul Sfânt. Chiar în timp ce ascultă mesajele, seară de seară, sunt plini de teama de a nu fi comis păcatul de neiertat. Unor astfel de oameni le pot da o asigurare clară şi pozitivă că nu sunt vinovaţi de acest păcat. Dacă ar fi aşa, nu i-ar mai interesa nicidecum lucrurile lui Dumnezeu. Cu siguranţă că nu ar mai fi găsiţi în locuri de rugăciune şi de studiu biblic, exprimându-şi îngrijorarea cu privire la legătura lor cu Dumnezeu. Evident că Duhul Sfânt încă îi atrage şi le insuflă o dorinţă după adevăr şi mântuire.

De cealaltă parte, nimeni care umblă contra luminii descoperite de Dumnezeu n-ar trebui să se simtă în siguranţă cu privire la acest păcat. Orice om care păcătuieşte de bună voie va continua inexorabil să se îndrepte spre acea clipă fatală când conştiinţa nu mai poate să răspundă la apelul Duhului Sfânt. Singura noastră siguranţă, în fiecare moment, este să ştim să cerem harul lui Dumnezeu pentru a asculta de orice rază de lumină şi de adevăr care cade pe calea noastră.